Comunicat 05.11.2008 - Tot mai multi taximetristi cu probleme

Data 2008/11/5 15:10:00 | Topic: Comunicate de presa

Încă un taximetrist cu documente false depistat azi-noapte în Piaţa Mărăşti

     


Poliţiştii comunitari au depistat, azi-noapte, încă un conducător auto care desfăşura activităţi de transport persoane în regim de taxi şi care, nu numai că nu deţinea autorizaţie pentru acest lucru, dar avea asupra sa o Copie conformă a autorizaţiei de transport şi colante lipite pe portiere contrafăcute. Bărbatul, P. Bogdan, de 22 de ani, cu domiciliul în Reşiţa – Caraş Severin, îşi aştepta clienţii în Piaţa Mărăşti în momentul în care a fost verificat de agenţii de poliţie comunitară. Acesta se afla la volanul unui autovehicul Dacia Logan, echipat ca şi taximetru, iar la verificarea mai atentă a documentelor s-a stabilit că numărul de autorizaţie înscris pe colante şi pe actul pe care-l avea asupra lui nu figura ca fiind eliberat de Serviciul Reglementări Transporturi Urbane din cadrul Primăriei Timişoara. Documentele doveditoare i-au fost confiscate, iar tânărul s-a ales cu o sancţiune de 25.000 lei conform Legii 38/2003. Tânărul susţine că a primit actele de la firmă şi că nu a ştiut că ar fi contrafăcute. În ultima perioadă tot mai multe cazuri de acest gen au fost depistate de poliţiştii comunitari în special pe timp de noapte. Peste 40 de taximetrişti au fost depistaţi fără a deţine autorizaţie, iar şapte dintre aceştia aveau colante şi în unele cazuri autorizaţii contrafăcute. Datele acestora au fost transmise Poliţiei Municipiului Timişoara pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals, uz de fals şi exercitarea fără drept a unei profesii.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=530