Comunicat 26.05.2008 - Concurs agenti iunie!

Data 2008/5/26 13:10:00 | Topic: Comunicate de presa

Concurs pentru ocuparea posturilor de poliţişti comunitari în iunie

      


Poliţia Comunitară Timişoara scoate la concurs, la sfârşitul lunii iunie, un număr de 75 de posturi de agenţi de poliţie comunitară gradele superior, asistent, principal şi debutant la Serviciul Ordine Publică şi trei posturi de consilieri, câte unul la Serviciul Contabilitate – Financiar, Compartiment Control Intern şi Biroul Juridic. Data limită de depunere a dosarelor este 16 iunie 2008. Pentru agenţi prima probă, cea sportivă va avea loc în data de 27 iunie 2008, orele 8.00 la Stadionul Dan Păltinişanu; proba scrisă în  30 iunie 2008, orele 12.00 la Casa de Cultură a municipiului Timişoara (Sala Lira), iar  interviul în 01 iulie 2008, orele 09.00 la Primăria Municipiului Timişoara  (Sala de Consiliu). Dosarele se depun la sediul direcţiei din strada Lorena nr. 35. Condiţiile generale pentru a ocupa o funcţie publică sunt cele prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999, republicată. Pe lângă aceste condiţii generale, candidaţii trebuie să îndeplinească şi unele condiţii specifice cum ar fi înălţimea de minim 1,70 m la femei şi de 1,75 m la bărbaţi, disponibilitate la program prelungit de lucru şi efort intelectual - rezistenţă la stres, abilităţi de comunicare. Detalii privind înscrierea la concurs, bibliografie etc. se pot obţine de la sediul instituţiei din Timişoara, strada Lorena nr.35 sau de pe adresa www.polcomtim.ro, precum şi la telefon 0256.206.011 – Resurse Umane.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,

Consilier Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=367