Comunicat de presa 20.01.2020 - 1

Data 2020/1/20 10:10:00 | Topic: Comunicate de presa

Sancțiuni de 24.000 de lei aplicate într-o săptămână de polițiștii locali celor care au abandonat deșeuri pe domeniul public din Timișoara


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au identificat și sancționat săptămâna trecută un număr de 7 persoane care au abandonat deșeuri pe domeniul public și au fost surprinse de camerele de supraveghere amplasate în diverse locații din oraș. Două dintre aceste persoane au fost sancționate cu câte 6000 lei și celelalte cu câte 3000 de lei, conform Legii 211/2011 actualizată. Cele mai multe constatări au fost pe străzile Mihai Viteazul cu Madgearu, Intrarea Castenilor cu Hărniciei, Corbului, Liviu Rebreanu. Poliția Locala Timișoara reamintește faptul că, în ciuda eforturilor de prevenire a abandonului de deșeuri pe domeniul public, materializate prin împărțirea a 20.000 de flyere de informare cu privire la sancțiunile pe care le riscă persoanele care abandonează deșeuri, a notificărilor înmânate pe cartiere asociațiilor de proprietari și persoanelor fizice, a informării populației prin intermendiul a zeci de comunicate pe această linie publicate de mass-media, încă se aruncă deșeuri la colț de stradă. Polițiștii locali acționează zilnic în teren pentru depistarea celor care nu respect legislația în domeniu pentru a contribui astfel la menținerea unui oraș curat și civilizat. Conform Legii 211/2011 modificată prin Legea 188/2019, sancțiunile pentru cei care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt între 3000 și 6000 de lei, cu dispunerea ridicării acestora, iar în cazul în care contravenientul nu respectă măsura complementară de a igieniza locația în termenul stabilit și de a preda deșeurile către un operator specializat, acesta poate fi sancționat cu amendă de la 7500 la 15.000 lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.

BIROUL COMUNICARE, REGISTRATURĂ ȘI EVIDENȚĂ OPERATIVĂ





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=3528