Comunicat 29.08.2007 - Motoare contraventionale

Data 2007/8/29 11:29:06 | Topic: Comunicate de presa

Minori cu motoscuterele în parc
Poliţia Comunitară Timişoara a primit, în ultima perioadă, un număr tot mai mare de sesizări referitoare la circulaţia vehiculelor de mici dimensiuni, dar de viteză, cum sunt motoscutere şi atv-uri, în parcuri şi în principalele pieţe din oraş, cum sunt Piaţa Unirii, Victoriei, Traian etc. Dacă în ultimele săptămâni, aproximativ 10 “temerari” de acest gen au fost sancţionaţi conform HCL 349/2002 modificată prin HCL 542/2006 cu câte 500 lei, aceştia nu s-au oprit din a sfida cetăţeanul care se relaxează pe băncile din parcuri sau în centrul oraşului. Din păcate, unii dintre ei sunt minori şi pot pune în pericol atât viaţa lor cât şi pe cea a celor din jur. Spre exemplu, P. Vlad, din Timişoara, în vârstă de numai 15 ani, a fost depistat de poliţiştii comunitari în Parcul Poporului, în timp ce se plimba cu modepul pe alei, având şi un prieten lângă el. Acesta a fost sancţionat cu amendă de 250 lei. Un alt timişorean, C. Alexandru, de 17 ani, a fost şi el depistat în aceeaşi ipostază tot în Parcul Poporului. Pentru că a refuzat legitimarea, minorul a fost sancţionat conform Legii 61/1991 republicată cu 50 lei, dar nu a scăpat nici de sancţiunea pentru că a circulat cu vehiculul motorizat în parc, alegându-se cu o amendă de 250 lei.

Purtător de cuvânt Poliţia Comunitară Timişoara,
Consilier Daniela Galbenu





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=34