Comunicat de presa 07.05.2018 - 1

Data 2018/5/7 11:20:00 | Topic: Comunicate de presa

A fost interzis un an de zile în piețele volante pentru că a comercializat zeci de kilograme de mere din import în piața de la Stadionul Dan Păltinișanu, iar produsele au fost ridicate în vederea confiscării


Polițiștii locali din cadrul Biroului Poliția Piețelor au verificat, în acest sfârșit de săptămână, modul în care se desfășoară actele de comerț la piața volantă din parcarea de la Stadionul Dan Păltinișanu. Astfel de verificări au loc de fiecare dată când se desfășoară piața, în zilele de miercuri și sâmbătă. În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii locali au depistat un producător agricol care vindea mere în incinta pieței, dar care proveneau din import fiind achiziționate din Piața de Gros. Comerciantul a fost sancționat conform HCL 129/2014 modificată cu sancțiune de 2000 lei, cantitatea de 29,5 kilograme de mere fiind ridicată în vederea predării spre valorificare. De asemenea, conform aceleiași hotărâri de Consiliu Local, comerciantului și tuturor membrilor familiei consemnați în carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol li s-a interzis dreptul de a mai comercializa produse agroalimentare în piețele volante de pe raza municipiului Timișoara pentru o perioadă de 12 luni de la data aplicării sancțiunii. Polițiștii locali atrag atenția comercianților să respecte legislația din domeniu pentru a nu fi sancționați și pentru a nu li se interzice dreptul de a practica acte de comerț în piețele volante. În ultimele luni, în piața volantă a fost aplicat un număr de 16 sancțiuni pentru diverse fapte precum neprezentarea actelor de producător, comercializarea de produse precum cele din carne sau lapte, dar și de produse achiționate din alte locuri decât produse pe terenul propriu.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=3061