Comunicat de presa 24.04.2018 - 1

Data 2018/4/24 12:20:00 | Topic: Comunicate de presa

Acțiunile Poliției Locale pentru eliberarea domeniului public de autovehicule abandonate continuă – 169 ridicate de proprietari, 21 cu sprijinul SDM, umează alte 76


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră continuă să acționeze cu privire la problema autovehiculelor abandonate pe raza municipiului Timișoara care se transformă în adevărate focare de infecție și ocupă locurile de parcare ale altor autovehicule în special în cartierele orașului. Astfel, de la începutul acestui an, au fost înregistrate în baza de date a Poliției Locale un număr de 281 autovehicule abandonate fiind parcurși pașii prevăzuți de Legea 421/2002 privind identificarea și somarea proprietarilor să-și ia de pe domeniul public autovehiculele care se transformă de la zi la zi în focare de infecție, ori de declarare a abandonului în cazul în care proprietarii nu se conformeaz. Astfel, din cele 281 de autovehicule aflate în diferite stadii de degradare identificate atât ca urmare a sesizărilor de la cetățeni cât și ca urmare a constatărilor din teren ale polițiștilor locali, în urma procedurilor efectuate, un număr de 169 autovehicule au fost ridicate de proprietari din locurile în care se aflau. Un număr de 91 dintre acestea nu se încadrează în această categorie având taxele plătite la zi sau nefiind în același loc de un an de zile, iar 21 au fost ridicate cu sprijinul lucrătorilor de la Societatea Drumuri Municipale SA și transportate la depozitul din Calea Șagului. Un număr de 13 proprietari care nu s-au conformat notificărilor polițiștilor locali au fost sancționați cu câte 1000 de lei fiecare conform Legii 421/2002. La ora actuală sunt în lucru, urmând a se trece la ridicarea acestora de pe străzi un număr de 76 de autovehicule, pentru acestea fiind emise dispoziții de declarare a abandonului sau de trecere a mașinilor în proprietatea unității administrativ-teritoriale în vederea ridicării de pe domeniul public.

Poliția Locală subliniază că în cazul tuturor acestor autovehicule trebuie respectate procedurile prevăzute de lege pentru a se putea determina dacă un autovehicul poate sau nu să fie ridicat de autorități de pe domeniul public, motiv pentru care termenele care trebuie respectate se pot prelungi la câteva luni, astfel că autovehiculele nu pot fi ridicate imediat de pe străzi.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=3047