Comunicat de presa 11.11.2015

Data 2015/11/11 10:00:00 | Topic: Comunicate de presa

Studenți scandalagii și băuți sancționați în Complexul Studențesc


Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în jurul orei 04.00, în Complexul Studențesc, au depistat două persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice care au făcut scandal și au deteriorat coșurile de gunoi de pe str. Socrates. Unul dintre tineri a fost identificat în persoana lui B. Alin, de 21 de ani, cu domiciliul în Brad – Hunedoara, a fost sancționat cu 2000 lei conform HCL 371/2007 pentru deteriorarea coșurilor de gunoi. Acesta a declarat că a recurs la acest gest deoarece a fost supărat că a fost scos din clubul ATU, motiv pentru care s-a răzbunat pe coșurile de gunoi. Celălalt tânăr a refuzat să se legitimieze, motiv pentru care a fost adus la sediul Poliției Locale în vederea stabilirii identității și a fost identificat în persoana lui V. Sergiu, de 20 de ani, tot din Brad – Hunedoara. Acesta a fost sancționat pentru refuz de legitimare cu 100 lei conform Legii 61/1991 republicată. Ulterior acesta și-a motivat faptele declarând că din cauza alcoolului consumat a procedat astfel.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=2328