Comunicat de presa 31.07.2015 - 1

Data 2015/7/31 10:30:00 | Topic: Comunicate de presa

Sancțiuni drastice pentru proprietarii care nu își întrețin terenurile


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au aplicat în aceste zile o nouă sancțiune societății SC Analog Construct care nu și-a întreținut terenul deținut pe str. Ialomița nr. 19, a doua în ultima săptămână, după ce s-a constatat că nu a respectat termenul stabilit pentru cosirea ierbii și igienizarea locației. Societatea în cauză riscă sancțiuni ori de câte ori se constată că nu se conformează celor stabilite prin somație. Valoarea celor două sancțiuni aplicate până acum este de 2500 lei fiecare. De la începutul acestui an polițiștii locali au aplicat un număr de 89 sancțiuni contravenționale conform HCL 371/2007 modificată pentru neîntreținerea terenurilor, neamenajarea spațiilor verzi proprii, nedistrugerea buruienilor și în mod special a celor cu potențial alergen. Atragem atenția proprietarilor de terenuri că trebuie să respecte legislația riscând în caz contrar chiar și sancțiuni mai mari, de până la 50.000 lei conform Ordonanței de Urgență nr. 195/2005, privind protecția mediului.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=2289