Comunicat de presa 17.09.2014

Data 2014/9/17 11:00:00 | Topic: Comunicate de presa

În doar câteva zile, 16 căruțași au fost sancționați de polițiștii locali


Așa cum a anunțat deja, Poliția Locală are în atenție în continuare fenomenul circulației cu căruțele pe raza municipiului Timișoara, fenomen reclamat în mai multe rânduri de cetățeni, în special în zonele Calea Buziașului – Intrarea Neptun, Soarelui - străzile Orion și Sudului, Girocului, Șagului. Astfel, și în cursul după-amiezii de ieri, alte trei persoane care circulau cu vehiculele cu tracțiune animală pe străzile V. Voiculescu, Martir Nagy Eugen și Sirius au fost depistate și sancționate cu câte 300 de lei, conform HCL 251/2002. În cazul în care persoanele care circulă cu căruțele sunt depistate în mod repetat se ia în discuție să fie confiscate aceste mijloace deoarece încurcă circulația celorlalți participanți la trafic, punând în pericol și conducătorii auto și pietonii. Mai mult, de nenumărate ori s-a dovedit ca aceste persoane transportă contra cost deșeuri pe care le depozitează la marginea orașului, de asemenea, o faptă ilegală. De la sfârșitul săptămânii și până în prezent, au fost depistați și sancționați un număr de 16 căruțași care nu au respectat prevederile legale circulând cu aceste vehicule fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei.

BIROUL COMUNICARE, RELAȚII CU PUBLICUL ȘI REGISTRATURĂ





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=2128