Comunicat 13.05.2013 - 1

Data 2013/5/13 14:40:00 | Topic: Comunicate de presa

Cluburi sancționate deoarece nu au respectat legislația referitoare la zgomot




Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Inspecție Comercială au efectuat īn acest week-end verificări ale unor sesizări venite de la cetățenii care locuiesc īn zona centrală a orașului, precum și īn zona Campusului Universitar, pentru a stabili īn ce măsură se īncalcă prevederile legate de zgomot īn unele cluburi și baruri. Īn cadrul acțiunii au fost verificate trei locații, iar īn două dintre acestea, ambele situate pe str. Lucian Blaga, s-a constat că nu se respectă legislația fiind aplicate sancțiuni de 1500 societății Devine Events și respectiv 500 lei societății Sebas Coffee, pentru īncălcarea prevederilor Legii 61/1991 republicată privind tulburarea liniștii locatarilor pe timpul nopții. Īn cazul unuia dintre cluburi s-a aplicat sancțiune mai mare deoarece acesta nu este la prima abatere, activitatea societății fiind suspendată cu ceva timp īn urmă pentru o perioadă de o lună de zile din aceleași motive.

Purtător de cuvānt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=1847