Comunicat 10.04.2013 - 1

Data 2013/4/10 12:10:00 | Topic: Comunicate de presa

Persoanele depistate că cerșesc împreună cu copiii lor riscă închisoarea


În cursul zilei de marți, în cadrul acțiunilor organizate pentru depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii, polițiștii locali au depistat în această situație un număr de 18 persoane, dintre care 7 minori, aceștia fiind predați la centrul de zi și de noapte pentru copiii străzii de pe str. I. Slavici. Ca urmare a protocolului semnat la nivel de Poliție Locală și Poliția Municipiului, dar și a colaborării pe linia eradicării fenomenului cerșetoriei, polițiștii locali vor preda către secțiile de poliție din Municipiu părinții sau reprezentanții legali care sunt depistați împreună cu minorii la cerșit, aceste cazuri intrând sub incidența Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, care prevede, la articolul 133, că fapta părintelui sau a reprezentantului legal al unui copil de a se folosi de acesta pentru a apela în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor financiar sau material, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

La data de 10.04.2013, la Primăria Timișoara a avut loc o analiză a acestui fenomen cu participarea forțelor ce compun sistemul integrat de ordine și liniște publică, stabilindu-se includerea celor depistați la cerșit pe raza Municipiului în bazele de date ale acestor instituții, precum și măsuri comune și eficiente de a acționa în comun.

Și de această dată, Poliția Locală face un apel către cetățenii Timișoarei să nu mai ofere bani acestor persoane deoarece în acest fel îi menținem în stradă și tot mai multe persoane dornice de a obține venituri în mod facil vin în orașul nostru din alte zone ale țării.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=1809