Comunicat 28.03.2013 - 1

Data 2013/3/28 12:50:00 | Topic: Comunicate de presa

Societăți comerciale sancționate pentru comercializarea de băuturi alcoolice în Campusul Universitar


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială, împreună cu polițiști din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, au acționat împreună în cadrul unor acțiuni comune pe raza Complexului Sudențesc pentru a stabili în ce măsuri să respectă legislația referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice și a programului de funcționare, aspecte prevăzute de HCL 193/2012. În acest context, polițiștii locali au depistat și sancționat două societăți comerciale care vindeau alcool deși acest lucru este interzis în perimetrul campusului. Cele două societăți, una situată pe str. Aurelianus nr. 19 și alta pe Aleea Studenților la căminul 10, au fost sancționate cu amendă de câte 1500 de lei fiecare, în contextul în care angajații acestora au mai fost depistați comercializând băuturi alcoolice și cu ocazia altor controale efectuate anterior. Acțiunile pe aceste linii, dar și referitoare la alte aspecte vor continua și în perioada următoare.

Purtător de cuvânt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=1799