Comunicat 07.09.2012 - 3

Data 2012/9/7 11:40:00 | Topic: Comunicate de presa

Sancțiuni de peste 15.000 lei pentru lipsa autoizației de construire sau a autorizației pentru sisteme publicitare


Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina īn Construcții au efectuat īn ultima lună verificări privind modul īn care se respectă legislația referitoare la sistemele publicitare și lucrările de construire de pe raza municipiului Timișoara. Astfel, au fost efectuate verificări īn cazul a 193 de sesizări, la societăți comerciale și persoane fizice privind deținerea acordului organelor de specialitate din Primărie pentru montarea de panouri publicitare sau benere, deținerea de autorizatie de construire pentru amplasare sistemelor publicitare pe faţadă , deținerea autorizației la lucrări de construire, precum și controale pentru verificarea īndeplinirii măsurilor dispuse prin procesele verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor sau ca urmare a emiterii sentinţelor judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, au fost aplicate un număr de 17 sancțiuni din care 10 conform HCL 371/2007 mod. HCL 206/2009, pentru sisteme publicitare īn valoare de 3200 lei și 7 la Legea 50/1991 rep, pentru lucrări executate fără autorizaţie de construire / desfiinţare īn valoare de 12000 lei. De asemenea, au fost efectuate și verificări pe raza municipiului Timişoara la monumentele istorice cāt şi la celelalte imobile degradate care prezintă pericol public de accidentare, fiind transmise către proprietari un număr de cinci notificări pentru a lua măsurile legale care se impun pentru a īndepărta aceste pericole.

Purtător de cuvānt Poliția Locală Timișoara,

Șef Birou Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=1555