Comunicat 03.04.2012 - 1

Data 2012/4/3 12:30:00 | Topic: Comunicate de presa

Sute de conducători auto sancţionaţi pentru că nu respectă marcajele privind oprirea şi staţionarea în Timişoara

     


Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie şi a Biroului Ridicări Auto şi Abandonate au efectuat, în perioada 26 martie – 2 aprilie 2012, acţiuni pe linia depistării persoanelor care nu respectă legislaţia referitoare la circulaţie, oprirea, staţionarea şi parcarea autovehiculelor pe raza municipiului Timişoara. În urma acestor acţiuni au fost aplicate un număr de 200 sanctiuni în valoare totală de 55.021 lei. La OUG 195/2002 au fost aplicate 170 sancţiuni în valoare de 43.021 lei, cele mai multe, 125, pentru oprire şi staţionare. Dintre acestea 12 amenzi au fost aplicate pentru oprirea şi staţionarea în staţiile RATT, 8 pentru oprirea/staţionarea pe trecerile de pietoni, 105 pentru oprirea/staţionarea în raza de acţiune a indicatorului “Oprirea interzisă”. Un număr de 7 de sancţiuni au fost aplicate pentru traversarea neregulamentară la trecerile de pietoni, 13 pentru pătrunderea pe străzi cu accesul interzis, 3 conducătorilor de mopede care nu aveau cască de protecţie şi 22 sancţiuni pentru nerespectarea restricţiilor privind tonajul pe anumite sectoare de drum. Agenţii au mai aplicat un număr de 25 sancţiuni în valoare de 11.500 lei pentru oprirea/staţionarea pe locuri rezervate persoanelor cu handicap conform HCL 371/2007 şi 1 sancţiune pentru parcarea pe spatiul verde. De asemenea, la Legea 61/1991 privind ordinea si linistea publica au fost aplicate 5 sanctiuni in valoare de 500 lei. În perioada menţionată au fost ridicate 69 de autovehicule, au fost blocate 15 autovehicule şi au fost aplicate 20 de colante autoadezive. Tot în perioada menţionată poliţiştii locali au asigurat dirijarea circulaţiei în principalele intersecţii din Timişoara.

Purtător de cuvânt Poliţia Locală Timişoara,

Consilier Daniela Seracin





Acest articol provine de pe site-ul POLITIA LOCALA TIMISOARA
http://www.polcomtim.ro

URL-ul pentru aceasta stire este:
http://www.polcomtim.ro/modules/news/article.php?storyid=1338